Treceți la conținutul principal

Îndreptar de Scrabble. XIV. PARTIDA DE SCRABBLE CORESPONDENT


  Din Scrabble de la A la Jocher de Ninel Aldea

Partea a paisprezecea. PARTIDA DE SCRABBLE CORESPONDENT

Ninel Aldea

Autor: Ninel Aldea, 1983. Denumirea iniţială: Partida de Scrabble prin Corespondenţă.

– regulament general si de concurs –

PARTIDA DE SCRABBLE PRIN CORESPONDENŢĂ
Partida de Scrabble prin corespondenţă este partida de Scrabble liber între doi jucători, unde ordinea în care literele intră în joc este stabilită de arbitru la începutul partidei.
Faţă de partida liberă s-a făcut o singură modificare esenţială în regulament: literele “din mână” nu se pot schimba cu altele din stoc.
Arbitrul aranjează cele 100 de litere într-un şir şi stabileşte – după regulile competiţiei – culorile celor doi jucători: ROŞU – jucătorul care începe partida şi ALBASTRU – celălalt jucător. În timpul partidei, un jucător operează în fişa de concurs (grilă şi şirul de litere) cu culoarea sa.
Pentru a anula avantajul din start al ROŞULUI se dă ALBASTRULUI un avantaj teoretic de 20 p, prin limitele de punctaj omologate pentru primele 4 depuneri ale partidei (2 tururi). În aceste tururi, jucătorii pot face depuneri cu punctaje oricât de mari, dar în fişa de punctaje se va trece:
Turul I – ROŞU: max. 10 p; ALBASTRU: max. 20 p;
Turul II – ROŞU: max. 30 p; ALBASTRU: max. 40 p.

FIŞA DE CONCURS

Arbitrul pune în joc o fişă de concurs pe care se înregistrează toate datele partidei, astfel încât aceasta să poată fi reconstituită oricând.
Pe faţa fişei sunt înscrise datele iniţiale ale partidei (concurs, jucători, arbitri, coeficientul anterior şi locul în clasament al jucătorului ROŞU, şirul de litere – unic pentru o serie de partide) şi o grilă reprezentând tabla de joc.
Pe spatele fişei sunt înregistrate într-un tabel depunerile şi punctajele, timpul de gândire, rezultatele finale şi alte date ale partidei.
Fişa de concurs originală este transmisă partenerului la fiecare depunere şi, în final, arbitrului.
Concurenţii au obligaţia să facă o copie a acestei fişe (dacă nu au primit fişe de rezervă de la arbitru), completată în timp întocmai după fişa originală, astfel încât, la nevoie, să poată fi introdusă imediat în joc.
Fişa unei partide de scrabble prin corespondenţă (Ediţia a 15-a a Campionatului Naţional de Scrabble prin corespondenţă, 2001) :


FONDUL DE CUVINTE
La competiţiile de scrabble prin corespondenţă se joacă în conformitate cu Regulamentul FONDUL DE CUVINTE, în vigoare la data începerii competiţiei.

DESFĂŞURAREA PARTIDEI

Primul jucător la depunere – ROŞU – ia din şir primele 7 litere (subliniate cu roşu); cu acestea face o depunere după regulile partidei libere. Următoarele 7 litere (subliniate cu albastru) sunt ale celui de-al doilea jucător – ALBASTRU –, care face la rândul său o depunere, după ce primeşte fişa de la primul jucător. După ce efectuează o depunere, jucătorul taie din şir, cu culoarea sa literele folosite şi – pentru completarea celor 7 litere din mână – subliniază, cu culoarea sa, literele care îi revin în continuare.
La fiecare depunere jucătorul înscrie pe grila de pe faţa fişei, cu culoarea sa, cuvântul sau literele adăugate la cuvântul nou-format, iar pe spatele fişei literele folosite (în ordinea din şir), poziţia cuvântului principal, cuvântul principal, punctajul depunerii, punctajul total; dacă se formează cuvinte adiacente, acestea se scriu unul după altul (sub cuvântul principal), menţionându-se şi poziţia fiecăruia.
Exemplu:

O,G 7C: GOL
C7: GO; D7: OL 41 146

Partida de scrabble prin corespondenţă se încheie la fel ca partida liberă.

GREŞELI TEHNICE

Datorită caracterului special al partidei de scrabble prin corespondenţă se convine că partida nu poate continua dacă un jucător a făcut o depunere greşită din punct de vedere tehnic, neadmisă de regulamentul general sau imposibilă: depunere fără legătură cu restul încrucişării sau care nu trece prin pătratul H8 la începutul partidei, depunere în diagonală, în L, întreruptă etc., sau depunere cu alte litere decât cele “din mână”. Partenerul de întrecere va returna fişa şi îl va invita pe jucătorul care a făcut greşeala să facă altă depunere. În asemenea situaţii, arbitrul poate anula depunerea şi întreaga desfăşurare a partidei, în funcţie de momentul în care a fost informat sau a sesizat greşeala.
Dacă înscrierile de pe grilă şi din tabelul de punctaje nu corespund (poziţia cuvântului principal sau a cuvintelor adiacente din tabelul de punctaje sunt greşite sau lipsesc, cuvântul principal sau cuvintele adiacente nu sunt înscrise corect sau lipsesc, pe grilă nu a fost înscris cuvântul etc.), se ia drept bună înscrierea evident corectă şi se atenţionează partenerul, sau se retrimite fişa dacă situaţia este neclară. În cazul în care atât pe grilă cât şi pe tabelul de punctaje depunerea este incorectă (cu excepţia situaţiilor de la paragraful 1, GREŞELI TEHNICE), punctajul este zero.
Se acordă zero puncte pentru depunerea unui cuvânt – principal sau adiacent – inexistent în Fondul de cuvinte admis.
Jucătorul care a primit zero puncte rămâne cu literele avute înaintea depunerii greşite (sau a anunţului “PAS”).
Greşelile de calcul la o depunere sau la punctajul total pot fi rectificate oricând în timpul partidei sau imediat după încheierea ei. Arbitrul poate face rectificarea punctajului chiar şi după încheierea partidei.

CONTESTAŢII PRIVIND CORECTITUDINEA DEPUNERII
În cazul în care un jucător nu acceptă depunerea partenerului (cu excepţia situaţiilor de la paragraful 1, GREŞELI TEHNICE), procedează în felul următor:
– Face imediat o contestaţie către arbitru, descriind presupusa greşeală a partenerului şi anexează o copie a partidei dacă este cazul; dacă este contestat un cuvânt (sau mai multe), se menţionează doar cuvântul (cuvintele), turul şi partida.
– Continuă partida, până la răspunsul arbitrului, în ambele variante: depunerea partenerului ar fi corectă şi depunerea partenerului ar fi incorectă. Cele două variante se înscriu în ordinea de mai sus pe o foaie de hârtie datată şi semnată. Pe aceeaşi foaie de hârtie se dau explicaţii partenerului, anunţându-l şi că a făcut contestaţie către arbitru. Se trimite şi fişa originală, completată numai cu datele de primire şi de trimitere a scrisorilor şi cu timpul de gândire.
Celălalt jucător poate recunoaşte greşeala pe care a făcut-o şi continuă partida pe fişa originală, sau, până la răspunsul arbitrului, continuă în ambele variante, trimiţând şi fişa originală, ca mai sus. După răspunsul arbitrului, se completează “la zi” fişa oficială, iar una dintre variantele jucate este anulată.
Contestaţia nefondată privind corectitudinea cuvintelor se penalizează cu 10 puncte pentru fiecare cuvânt contestat care se dovedeşte corect. Penalizările sunt operate imediat în fişa
de punctaje.

EXPEDIEREA CORESPONDENŢEI

Fişa de concurs originală se expediază prin scrisori recomandate. Prima scrisoare se expediază recomandat, cu confirmare de primire (A.R.). Jucătorii pot conveni să comunice prin fax, telex, telegramă, e-mail, internet, prin telefon sau prin viu grai. În ultimele două cazuri se pierde dreptul la contestaţie privind depăşirea timpului de gândire. Arbitrul poate cere jucătorilor să comunice telefonic în finalul partidei, dacă partida nu se poate încheia altfel în termenul acordat iar evidenţa timpului de gândire este confuză, sau în alte situaţii apreciate de arbitru.
Jucătorii vor înscrie pe plic, în interior, la loc vizibil: turul, poziţia cuvântului principal, cuvântul principal al depunerii şi punctajul. Este dovada că scrisoarea a fost expediată pentru turul respectiv.
Jucătorii vor insista la oficiul poştal ca data de pe ştampilă să apară clar atât pe plic cât şi pe recipisă.

TIMPUL DE GÂNDIRE

Timpul de gândire curge din ziua următoare datei de pe ştampila de sosire a scrisorii de la partener (sau de la arbitru, pentru turul I) şi până în ziua expedierii.
Timpul de gândire este de 50 de zile pentru fiecare jucător, indiferent de numărul de tururi ale partidei.
Exemple de calcul al timpului de gândire:

Data sosirii Data expedierii Timp de gândire
10.08.200.. 10.08.200.. 0 zile
10.08.200.. 11.08.200.. 0 zile
10.08.200.. 13.08.200.. 2 zile


Dacă partenerii au domiciliul în aceeaşi localitate şi scrisoarea are data unei singure ştampile, se consideră ca dată de sosire ziua imediat următoare celei indicate de ştampilă.
Dacă ştampila de sosire lipseşte sau nu se poate citi, iar partenerii nu au domiciliul în aceeaşi localitate, jucătorii din provincie vor înscrie în fişă data primirii scrisorii, iar jucătorii din Bucureşti vor înscrie data anterioară primirii scrisorii.

Marcarea timpului de gândire
În rubrica din dreapta-sus a tabelului de pe spatele fişei, arbitrul înscrie data expedierii fişelor de concurs. În partea de sus a rubricii jucătorului ROŞU corespunzătoare primului tur se înscrie data ştampilei de sosire de pe plicul arbitrului, iar în partea de jos a aceleiaşi rubrici se înscrie data expedierii scrisorii către partener, pentru primul tur.
Timpul de gândire se înregistrează în cerculeţele de pe marginea fişei de punctaje, cu cifre reprezentând tururile în care s-au consumat zilele respective. Exemplu: dacă în turul I s-au consumat 3 zile de gândire, în fiecare din primele 3 cerculeţe se înscrie cifra 1; dacă în turul II nu s-a consumat nici o zi de gândire iar în turul III s-au consumat 2 zile, se înscrie cifra 3 în al patrulea şi în al cincilea cerculeţ.
Fiecare jucător are dreptul la un concediu de 20 de zile, într-o singură tranşă, cu condiţia să înscrie perioada în rubrica de pe marginea fişei de punctaje la începutul competiţiei sau cu o lună înainte de începerea concediului (Concediu în perioada ... – ... ). Opţiunea pentru concediu poate fi schimbată cu o lună înainte de începerea acestuia. Jucătorii au dreptul oricând la un concediu de numai 10 zile dacă nu a fost făcută nici o opţiune sau dacă concediul este luat înainte de data de începere din opţiune. În acest caz, jucătorul care îşi ia concediu va anunţa partenerul pentru a nu îi fi retrimisă depunerea.
Dreptul la concediu sau la fracţiunea de concediu rămasă se pierde cu o lună înainte de termenul de încheiere a competiţiei.
Dacă un jucător intenţionează să uzeze de un timp de gândire mai mare de 10 zile, în limita timpului de gândire rămas, anunţă partenerul, astfel încât să nu îi fie retrimisă depunerea.
Dacă partenerul nu a răspuns după 15 zile de la expedierea ultimei scrisori, se retrimite depunerea, fără copiile fişelor, pe o foaie de hârtie datată şi semnată; sunt menţionate şi datele de pe recipisa scrisorii anterioare. Dacă după alte 15 zile partenerul nu răspunde, se trimit arbitrului copia partidei, recipisele scrisorilor expediate şi plicurile primite, alături de un comentariu ajutător şi propunere pentru omologarea partidei.
Jucătorul care primeşte depunerea retrimisă are obligaţia să introducă în joc copia fişei originale. Dacă între timp apare fişa originală, aceasta va fi folosită în continuare.
Dacă după 15 zile de la începerea concursului (calculate de la primirea fişelor de la arbitru) jucătorul ALBASTRU nu primeşte prima depunere de la jucătorul ROŞU, are obligaţia să trimită acestuia din urmă o scrisoare recomandată cu confirmare de primire, prin care îl anunţă că nu a primit depunerea. Dacă nici după alte 15 zile ALBASTRU nu a primit prima depunere de la ROŞU, anunţă situaţia arbitrului, trimiţând datele de pe recipisa scrisorii către ROŞU şi eventual confirmarea de primire.
Se penalizează cu 10 zile de gândire jucătorul care nu a ridicat scrisoarea de la poştă, iar plicul cu menţiunea “Destinatar lipsă de la domiciliu” a fost returnat expeditorului. Jucătorul care a primit scrisoarea retur are obligaţia să o retrimită imediat (după marcarea celor 10 cerculeţe la turul la care trebuia să răspundă partenerul), altfel îşi va marca drept zile de gândire timpul scurs de la înapoierea scrisorii şi până la retrimitere. De altfel, ziua înapoierii şi ziua retrimiterii vor fi consemnate pe marginea fişei în dreptul turului respectiv, alături de datele de pe recipisa scrisorii venite retur (oficiul poştal, data şi numărul recipisei).
Partida este considerată pierdută pentru jucătorul care depăşeşte timpul de gândire, aceasta numai la contestaţia celuilalt jucător.

Contestaţii privind depăşirea timpului de gândire
Contestaţia se face în momentul în care se consideră că partenerul a depăşit timpul de gândire. Partida continuă până la răspunsul arbitrului sau până la expirarea termenului de încheiere a partidelor.
Dacă un jucător reclamă la arbitru depăşirea timpului de gândire de către partener, este obligat să anunţe celălalt jucător, pentru ca acesta să se poată apăra.
Jucătorul care face contestaţia trimite arbitrului copia partidei, plicurile primite şi recipisele scrisorilor expediate, alături de un comentariu ajutător. Obligatoriu, se înscriu tururile pe plicuri şi pe recipise. De asemenea, jucătorul care face contestaţia anexează o copie a scrisorii prin care a anunţat partenerul că a făcut contestaţie, precum şi recipisa acestei scrisori. Dacă una din aceste cerinţe nu este îndeplinită, contestaţia nu este luată în considerare.
Jucătorul care face o contestaţie va trimite arbitrului 2 plicuri timbrate.
O contestaţie este considerată îndreptăţită cel puţin până la primirea răspunsului jucătorului contestat. Acest răspuns se trimite recomandat arbitrului în termen de 5 zile de la primire înştiinţării de la celălalt jucător. Alături de plicurile primite şi recipisele scrisorilor expediate se anexează şi un comentariu ajutător.

Dorina Arhip arbitru principal 
al primelor competiţii de  
Scrabble prin Corespondenţă
OMOLOGAREA REZULTATELOR

În mod normal, suma celor 2 coeficienţi C după care se face clasificarea jucătorilor este 2. Pentru câştigător, C = 1 + P : (P + p), iar pentru învins, C = p : (P + p), unde P = punctajul învingătorului şi p = punctajul învinsului. Exemplu: dacă partida ROŞU – ALBASTRU se încheie cu scorul 524 – 480, atunci: CROŞU = 1 + 524 : 1004 = 1,52191..., iar CALBASTRU = 480 : 1004 = 0,47806...
Coeficienţii se rotunjesc definitiv la a patra zecimală, astfel încât:
CROŞU = 1,5219 şi CALBASTRU = 0,4781
Dacă cele două punctaje sunt negative sau dacă unul este negativ iar celălalt este zero, învingătorul (jucătorul care are punctajul cel mai mare) primeşte coeficientul 1,5000 iar învinsul 0,5000. Dacă învingătorul are punctaj pozitiv iar învinsul punctaj negativ sau zero, învingătorul primeşte coeficientul 1,5300 iar învinsul 0,4700.
Dacă partida se încheie la egalitate, CROŞU = CALBASTRU = 1.
Jucătorii vor propune obligatoriu coeficienţi pentru omologare, chiar dacă partida nu se încheie obişnuit.
Situaţii speciale

ABANDON. Dacă unul dintre jucători abandonează / cedează partida, indiferent de motive, celălalt jucător, declarat învingător, va primi coeficientul calculat conform scorului din acel moment, luându-se în considerare ultima depunere a jucătorului care doreşte să continue partida, făcută înainte ca partenerul să abandoneze. Coeficientul învingătorului nu va fi mai mic de 1,53 dacă scorul îi era defavorabil şi nu mai mare de 1,53 dacă nu s-a făcut nici o depunere sau dacă s-a jucat mai puţin de un tur complet, 1,54 dacă s-a jucat un tur complet... 1,53 + 0,01n dacă s-au jucat n tururi complete. Jucătorul care abandonează primeşte coeficientul calculat conform scorului din acel moment, dar nu mai mare de 2 – (minus) coeficientul învingătorului.
Dacă un jucător nu începe partida sau nu răspunde la prima depunere a partenerului se consideră “Neprezentare” şi primeşte coeficientul zero. Acest coeficient se omologhează şi dacă arbitrul nu are informaţii despre desfăşurarea partidei la expirarea termenului de încheiere a partidelor.

REMIZĂ. Cei doi jucători pot conveni în orice moment al partidei şi indiferent de punctaje ca meciul să fie declarat remiză. CROŞU = CALBASTRU = 1.

DEPĂŞIREA TIMPULUI DE GÂNDIRE. Cazurile de depăşire a timpului de gândire de către unul din jucători se tratează la fel ca situaţiile de abandon.
Dacă partida nu s-a încheiat în termenul acordat, CROŞU = CALBASTRU = 1, dacă nici unul dintre jucători nu a contestat respectarea timpului de gândire de către celălalt jucător, aceasta în cazul în care cel puţin unul dintre jucători declară, la expirarea termenului limită, care este situaţia partidei.

COEFICIENTUL MAXIM OMOLOGAT este 1,6667, indiferent de scorul partidei. Pentru învins se omologhează coeficientul calculat obişnuit.

SCRIEREA MATERIALELOR DE CONCURS

Scrierea corespondenţei şi a datelor pe fişe este făcută numai de jucătorul înscris în concurs. În cazuri excepţionale, numai cu aprobarea arbitrului, scrierea corespondenţei şi a datelor poate fi făcută de o altă persoană. Jucătorii care nu respectă această prevedere regulamentară vor fi excluşi din competiţie.
Toate materialele de concurs se scriu de mână.
Fişele cu adrese trimise cu ocazia înscrierii ferme în concurs constituie proba de scriere pentru fiecare jucător.
La orice modificare de nume şi adresă, jucătorul este obligat să retrimită arbitrului materialele cu care s-a înscris în concurs (să înlocuiască plicurile şi fişele cu adrese care au mai rămas de folosit) şi să anunţe imediat partenerii.

COMUNICAREA REZULTATELOR CĂTRE ARBITRU

În mod normal, arbitrul nu intervine în desfăşurarea partidelor. Arbitrul trimite jucătorilor fişele de concurs şi instrucţiunile necesare pentru desfăşurarea în bune condiţii a unei partide de scrabble prin corespondenţă.
Oricând după încheierea partidelor sau cel mai târziu după 5 zile de la expirarea termenului de încheiere a partidelor fiecare jucător trebuie să comunice arbitrului rezultatele tuturor partidelor (scoruri şi coeficienţi) şi să trimită fişele originale de concurs, semnate de ambii jucători şi cu toate rubricile din josul tabelului de pe verso completate, dacă fişele sunt în posesia lor. Dacă fişele originale s-au pierdut, se trimit fişele de rezervă.
Cazurile deosebite au fost tratate la capitolele anterioare.
Dacă se solicită răspuns arbitrului, jucătorul va trimite un plic timbrat, completat la destinatar cu adresa proprie.

DISPOZIŢII FINALE

Hotărârile arbitrului principal, luate în timpul partidei, dacă aceasta nu se încheie imediat, sunt definitive.

Cazurile de încercare de obţinere a unei situaţii favorabile prin mijloace din afara regulamentului, de dezinformare a arbitrului, de împiedicare a bunei desfăşurări a competiţiei vor fi sancţionate de către arbitru prin avertismente disciplinare – penalizare cu 0,1 – 1p (din coeficientul unei partide), pierderea partidei, excluderea din competiţie.

REGULI SPECIFICE PARTIDEI DE SCRABBLE PRIN CORESPONDENŢĂ ÎN CARE COMUNICĂRILE SE FAC PRIN CĂRŢI POŞTALE

Transmiterea depunerilor se face prin cărţi poştale simple.
Jucătorii păstrează evidenţa desfăşurării partidei şi a datelor poştale pe o FIŞĂ DE CONCURS, după modelul descris mai sus.
Se va păstra în bune condiţii întreaga corespondenţă primită de la parteneri şi de la arbitru.
La fiecare depunere trimisă, jucătorul este obligat să comunice partenerului următoarele:
– Data poştală a depunerii trimise de partener;
– Data poştală a sosirii depunerii de la partener;
– Data de expediere a depunerii proprii; valabilă pentru calculul timpului de gândire este data poştei confirmată de partener;
– Timpul de gândire utilizat pentru turul respectiv, precum şi timpul total de gândire, propriu şi al partenerului;
– Confirmarea depunerii partenerului;
– Numărul turului;
– Literele depuse, în ordinea în care sunt în şir;
– Poziţia cuvântului principal şi cuvântul principal depus;
– Punctajul depunerii şi punctajul total;
– Literele rămase “în mână” şi cele preluate în continuare;
– Semnătura.
Dacă este necesară repetarea unei depuneri, aceasta se va face recomandat (tot pe carte poştală), iar răspunsul trebuie să fie tot recomandat. Arbitrul poate cere jucătorilor să-şi trimită un număr de depuneri recomandat, pentru a asigura desfăşurarea normală a partidei.
În termen de 5 zile de la data încheierii concursului jucătorii vor trimite arbitrului rezultatele tuturor partidelor (jucători, scoruri şi coeficienţi); jucătorii vor trimite arbitrului şi fişele partidelor neterminate, însoţite de comentarii şi propuneri pentru adjudecare.
Toate prevederile Regulamentului partidei de scrabble prin corespondenţă se aplică şi la acest tip de partidă, cu excepţia celor contrare specificărilor făcute în acest capitol.

  Comentarii

Din anul 1984 s-au desfăşurat cca 10.000 de partide în Campionatele Naţionale ale României, în limbile română (14 ediţii), franceză (10 ediţii), engleză (6 ediţii) şi germană (o ediţie), precum şi în alte competiţii, inclusiv în Internet (http://mosgerila.com/scrabble/top09/corebr.htm). Comunicarea între jucători s-a făcut prin scrisori sau cărţi poştale. În ultimul timp, jucătorii comunică prin email sau prin pagina specială de concurs.

Campioni ai României la Scrabble prin corespondenţă:

Florin Bălănescu
Florin Bălănescu, Vaslui - Ediţia I 1983-1985





Rodica Răican
Rodica Răican - Ediţia a III-a 1989






La partida de Scrabble prin corespondenţă apar pentru prima dată elementele de strategie, pe lângă cele de tactică – întâlnite la partida liberă – şi cele de tehnică pură de la partida de scrabble duplicat. Faptul că toate datele partidei sunt la vedere (tabla de joc, literele din mâna adversarului, literele care urmează să intre în joc, punctajele) duce la o analiză laborioasă a fiecărei mutări şi a celor care pot urma. Programele de scrabble pot uşura munca de analiză, dar nu sunt hotărâtoare pentru câştigarea unei partide! Partida este simplă, extrem de captivantă şi nu necesită intervenţia arbitrului decât în cazuri extrem de rare, în special atunci când apar probleme cu evidenţa timpului de gândire.
Cu prilejul desfăşurării primelor competiţii de Scrabble prin corespondenţă a fost experimentat cu succes şi Sistemul Clavecin de împerechere a jucătorilor în tururile următoare.


Împărţiţi acest articol prietenilor şi cunostinţelor

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Turneul de Scrabble Timișoara, 29-30 iulie 2006

Turnee memorabile de Scrabble Timișoara 29-30 iulie 2006 Competi ția: Campionatul Na ț ional Individual de Scrabble - Seniori, etapa a IV-a. Organizator: Clubul Sportiv FITT TIM-TEAM Timi șoara . Arena ș i cantonamentul: Casa Tineretului din Timi șoara. Vremea: z ăduh mare, ostoit prin incursiuni periodice la Festivalul Berii, Vinului ș i Pastramei de l âng ă Stadionul Dan Păltinişanu. Foto: Laurian Ieremeiov - organizatorul principal al turneului  Grup de scrabbleri la Timi ș oara 2006  

Dicționarul de cuvinte scurte Vasile Nichiforov

Dicționar de cuvinte scurte Dicționarul Vasile Nichiforov La începutul anului 1990 Vasile Nichiforov anunța realizarea unui Dicționar de cuvinte scurte conceput după principiile riglei de calcul. Câteva pagini din dicționarul Nichiforov, recuperate prin amabilitatea lui Luigi Mara:     Împărţiţi acest articol prietenilor şi cunostinţelor

Scurtă lecție de tactică de Maestrul Sportului Mihai Negrea

Meciuri memorabile de Scrabble Maestrul Sportului Michi vs Waxberry (robot) 598-597 la 9 septembrie 2014 Arena: WordBiz, Internet Scrabble Club , ISC. Dictionary: LOC, time: 60 0 rated, noescape: ON, challenge: Data: 09:Sep:14 În finalul partidei, Maestrul Mihai Negrea, Michi,  îl păcălește tactic pe Waxberry, unul dintre cele mai puternice programe informatice pentru jucat scrabble. Magistrul urzește fără taină o multiplicare cu 6 a literei G, iar robotul, cu sufletul curat, ignoră primejdia și pierde avansul pe care chiar și un cadet ar fi știut să-l apere. Michi - iaaeien                 Waxberry - arnafst 1) CHANGE - addefim         H4 frans 40 - tta?trl 2) 9G med 26      - adefimv 6F tratatUl 61 - sutilnb 3) 5J vafe 59     - adeiimt J2 bulvan 39 - daiplst 4) 10I imediat 74 - aceinoz N8 plastida 70 - ipdibcu 5) O2 cazonei 137 - eilostu O13 cub 68 - aujdiip 6) 11C solutie 68 - ?eennrr