Treceți la conținutul principal

Îndreptar de Scrabble. III

  Din Scrabble de la A la Jocher de Ninel Aldea

Partea a treia. Scurtă descriere

Scrabble doar pare complicat. Este cunoscută povestea topologiei nodului de la cravată… Multe paragrafe din regulamentele oficiale nu s-au aplicat niciodată, dar nici nu pot lipsi! Cu siguranţă mulţi jucători fruntaşi din campionatul naţional nu au citit niciodată zecile de pagini cu “precizări” privind o situaţie sau alta. În fond este treaba arbitrilor să rezolve cazurile complicate!

 Recuzita Scrabble

Inventarul jocului se poate reduce la un set de 100 de jetoane pe care sunt inscripţionate litere şi o tablă cu 225 de pătrate – câmpul de joc. Ca elemente auxiliare de recuzită se adaugă: un săculeţ pentru păstrat şi extras litere, 2 – 4 suporturi pentru manevrarea literelor (în cazul partidei libere), dicţionar, ceas cu 2 mecanisme sau cronometru, un carnet şi un creion, regulament, eventual un program de scrabble pe calculator. La competiţii, organizatorii trebuie să asigure şi alte materiale de concurs.
Joc de Scrabble original Mattel
La o partidă de scrabble, scopul jucătorului este, de regulă, de a realiza un punctaj cât mai mare: maxim la partidele colective şi mai mare decât al adversarului la partidele “în doi”.
În general, la majoritatea tipurilor de partide, tehnica (abilitatea jucătorului conferită de experienţa de joc şi de cunoaşterea dicţionarului) are o pondere mult mai mare decât elementele de tactică şi strategie.
S-a constatat că o foarte bună cunoaştere a vocabularului nu este atuul cel mai important în realizarea performanţelor. Statistica arată că lungimea celor mai frecvente cuvinte folosite la scrabble este, în ordine, de 2, 3, 7, 8 litere. Mai întâi listele cu aceste cuvinte trebuie învăţate temeinic, dar nu oricum, ci aşa cum vă sfatuiesc mai jos! Cuvinte de 10–14 litere apar extrem de rar la o partidă de scrabble, iar cele de 15 litere, numai la probleme sau partide speciale. Jucătorii de top cunosc toate cuvintele de 2 şi de 3 litere, precum şi cvasitotalitatea cuvintelor de 4 şi de 7 litere. Ei “deţin” de asemenea impresionante liste de cuvinte de 15 litere. Unii jucători memorează cât mai exact liste întregi de cuvinte. Procedeul este contraindicat, pentru că memorarea unor cuvinte rare, fără cunoaşterea sensului lor, limitează posibilităţile de flexionare, de prelungire a acestor cuvinte în timpul foarte scurt avut la dispoziţie într-o partidă de scrabble. De pildă, aproape toţi jucătorii dintr-o sală de scrabble cunosc cuvântul JIP, pe care îl şi joacă fără nici o ezitare, pentru că l-au mai jucat de atâtea ori… În turul următor, însă, cei care nu cunosc semnificaţia cuvântului evită prelungirea acestuia, neştiind dacă mai acceptă la sfârşit un A, un E sau un I. (JIP - Jeg; JIPI - Copac tânăr, lung şi subţire).
La partida liberă de scrabble – varianta originală a jocului – tehnica şi tactica sunt la fel de importante; despre strategie se poate vorbi numai la partidele disputate în cadrul unei competiţii. Factorul şansă are o importanţă mare referindu-ne strict la o partidă, dar este neglijabil de-a lungul unui turneu de 30-32 de partide, câte se desfăşoară într-o competiţie cu mai multe etape. Partida liberă – deşi a fost abandonată aproape complet de către marii de jucători de limba franceză – rămâne în continuare genul în care jucătorul de scrabble îşi poate exprima liber fantezia şi stilul de joc curajos, avântat. Paradoxal, deşi intervin multe elemente aleatorii, turneul de partide libere este proba de concurs la care clasamentul final se suprapune cel mai bine cu clasamentul făcut înainte de concurs după coeficienţii valorici ai jucătorilor.
Hippolyte Wouters - Scrabble Duplicat
Hippolyte Wouters (Belgia) -
autorul inovatiei Scrabble Duplicat
Foto de la chr.amet.chez-alice.fr
La partida de scrabble duplicat – inovaţie a jucătorilor belgieni – lipsesc cu desăvârşire elementele de tactică şi strategie (cu excepţia unor variante ale partidei de scrabble duplicat), în schimb apare obiectivitatea deplină a rezultatelor în concursuri.
Despre o abordare strategică a unei partide de scrabble se poate vorbi numai în câteva genuri: partida de scrabble prin corespondenţă, partida de scrabble anticipaţie, partida de scrabble exclusiv-rezistenţă. La aceste tipuri de partidă sunt hotărâtoare capacitatea de analiză, calculul riscului, controlul asupra întregii desfăşurări a partidei.
Scrabble este un joc în care, de cele mai multe ori, “mutarea”, – soluţia de continuare a jocului – este o revelaţie, aşa cum se întâmplă şi la alte jocuri de cuvinte. Cuvântul-soluţie apare spontan şi de obicei este indubitabil… De obicei, pentru că se întâmplă uneori să găseşti imediat un cuvânt valoros şi apoi să-ţi pui tot felul de întrebări: Verbul o fi tranzitiv? L-am întâlnit în DEX, sau în DEXI? Nu cumva se scrie cu OA? Dacă nu are plural?! Noroc că la scrabble poţi evita elegant situaţiile delicate jucând un alt cuvânt – mai puţin valoros cu câteva puncte, dar sigur.

Foarte mulţi jucători de scrabble şi-au făcut ucenicia dezlegând sau compunând careuri de cuvinte încrucişate sau sunt mari amatori de probleme de enigmistică. Pentru că genurile sunt înrudite, nu mai miră pe nimeni când un jucător de scrabble începător, însă experimentat cu “minorele” (este vorba de problemele de enigmistică), câştigă partide la jucători consacraţi.
Joc de Scrabble de lux cu litere de aur, tablă cu diamante, sertare pentru mentosane, 4 fotolii din piele de capră, cotiere, frapiere, tetiere, alte dotări opţionale.

Tabla de joc

Tabla de joc este confecţionată din lemn, carton, material plastic etc. Tabla are gravat un caroiaj de 15x15 pătrate, fiecare pătrat având latura de cca 2 cm.
Tabla de joc are un sistem de coordonate:
– Liniile sunt marcate, pe marginea din stânga, cu litere de la "A" la "O", începând de sus în jos, în ordine alfabetică;
– Coloanele sunt marcate, pe marginea de sus, cu numere de la 1 la 15, de la stânga la dreapta.
Tabla de joc reală, colorată, şi grila Oprişiu – reprezentarea convenţională alb–negru a tablei de joc).

Color
 

Alb-negru
 
Unele pătrate ale tablei sunt marcate distinct (în jocul real, colorate diferit faţă de pătratele obişnuite). Acestea indică multiplicarea valorii literelor sau a cuvintelor aşezate pe ele, conform explicaţiilor din figură Dacă un cuvânt acoperă două sau mai multe astfel de pătrate, proprietăţile lor se cumulează; de exemplu, o literă poate fi dublată şi întregul cuvânt triplat de două ori (adică multiplicat cu 9). Multiplicarea unei litere sau a unui cuvânt se face numai atunci când litera se plasează pe pătrăţelul respectiv şi ea operează asupra tuturor cuvintelor formate cu acea literă, la acea depunere.

Pătratele roşii multiplică valoarea cuvântului
Pătratele albastre multiplică valoarea literei
Pătratele deschise la culoare multiplică cu 2
Pătratele închise la culoare multiplică cu 3

Setul de jetoane (litere)

Jocul Scrabble are un set de 100 jetoane (din lemn, carton, marmură, material plastic etc.) care se suprapun peste pătratele tablei. Aceste jetoane au înscrisă pe o parte o literă din alfabet (cu caractere mari, de tipar), fiecare literă având în dreapta-jos un număr care îi indică valoarea. Două dintre jetoane – numite jocheri – sunt neinscripţionate (sau au un simbol caracteristic), putând fi utilizate ca reprezentând oricare literă din set sau literele K, Q, Y şi W (la jocul în limba română).

Numărul de jetoane pentru fiecare literă şi valoarea literelor la scrabble în limba română,
 - varianta oficială, Mattel:
- varianta veche românească 1982:
 Studiul făcut în 1982 de Șerban Teodoru și Ioan Comănescu pe diverse texte în legătură cu Frecvența și valoarea literelor la Scrabble în limba română:
Valoarea jocherului (jetonul alb sau marcat cu “?”ori cu o faţă zâmbitoare 😜) este zero. După ce jocherul a fost plasat pe tablă ca reprezentând o literă, semnificaţia lui nu se mai schimbă până la sfârşitul jocului.
Deşi valoarea jocherului este zero, acesta este cel mai important jeton din setul jocului de scrabble. Probabilistic, la “o mână” cu joker se poate depune în peste 50% din cazuri un scrabble (plasarea pe tablă a tuturor celor 7 litere)!

Împărțiți acest articol prietenilor și cunostințelor

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Turneul de Scrabble Timișoara, 29-30 iulie 2006

Turnee memorabile de Scrabble Timișoara 29-30 iulie 2006 Competi ția: Campionatul Na ț ional Individual de Scrabble - Seniori, etapa a IV-a. Organizator: Clubul Sportiv FITT TIM-TEAM Timi șoara . Arena ș i cantonamentul: Casa Tineretului din Timi șoara. Vremea: z ăduh mare, ostoit prin incursiuni periodice la Festivalul Berii, Vinului ș i Pastramei de l âng ă Stadionul Dan Păltinişanu. Foto: Laurian Ieremeiov - organizatorul principal al turneului  Grup de scrabbleri la Timi ș oara 2006  

Dicționarul de cuvinte scurte Vasile Nichiforov

Dicționar de cuvinte scurte Dicționarul Vasile Nichiforov La începutul anului 1990 Vasile Nichiforov anunța realizarea unui Dicționar de cuvinte scurte conceput după principiile riglei de calcul. Câteva pagini din dicționarul Nichiforov, recuperate prin amabilitatea lui Luigi Mara:     Împărţiţi acest articol prietenilor şi cunostinţelor

Scurtă lecție de tactică de Maestrul Sportului Mihai Negrea

Meciuri memorabile de Scrabble Maestrul Sportului Michi vs Waxberry (robot) 598-597 la 9 septembrie 2014 Arena: WordBiz, Internet Scrabble Club , ISC. Dictionary: LOC, time: 60 0 rated, noescape: ON, challenge: Data: 09:Sep:14 În finalul partidei, Maestrul Mihai Negrea, Michi,  îl păcălește tactic pe Waxberry, unul dintre cele mai puternice programe informatice pentru jucat scrabble. Magistrul urzește fără taină o multiplicare cu 6 a literei G, iar robotul, cu sufletul curat, ignoră primejdia și pierde avansul pe care chiar și un cadet ar fi știut să-l apere. Michi - iaaeien                 Waxberry - arnafst 1) CHANGE - addefim         H4 frans 40 - tta?trl 2) 9G med 26      - adefimv 6F tratatUl 61 - sutilnb 3) 5J vafe 59     - adeiimt J2 bulvan 39 - daiplst 4) 10I imediat 74 - aceinoz N8 plastida 70 - ipdibcu 5) O2 cazonei 137 - eilostu O13 cub 68 - aujdiip 6) 11C solutie 68 - ?eennrr